Zi esentiala pentru Hidroelectrica

Sursa

Toti directorii din cadrul Hidroelectrica vor fi evaluati incepand de luni, 17 septembrie, a declarat, vineri, Remus Borza, coordonatorul companiei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica. 

De asemenea, Euro Insol va primi un onorariu de performanta cuprins intre un milion si trei milioane de euro, in functie de data la care compania va iesi din insolventa, conform deciziilor luate in cadrul adunarii creditorilor, desfasurate vineri.

In acelasi timp, firma Euro Insol a fost confirmata drept administrator judiciar al producatorului de energie. 

Remus Borza: Zilele directorilor de la Hidroelectrica sunt numarate

Remus Borza a declarat ca, de saptamana viitoare, va incepe o evaluare a tuturor directorilor din cadrul Hidroelectrica.

"Zilele directorilor de la Hidroelectrica sunt numarate. De luni vom incepe un proces de evaluare a fiecarui sefulet, fie ca e sef de birou, departament, de directie sau de divizie. Prima evaluare va incepe cu structura centrala, unde vor fi evaluati toti oamenii, de la femeia de serviciu pana la directorul general", a mentionat Borza, la prima adunare a creditorilor producatorului de energie.

Borza a mentionat ca se doreste pastrarea in organigrama doar a angajatilor care aduc plus valoare companiei.

"Vom regandi organigrama celor 13 sucursale pentru ca am constatat la personalul TESA o supraincarcare. Intelegem interesul legitim al tuturor creditorilor si interesul legitim al economiei Romaniei ca Hidroelectrica sa iasa cat mai repede din insolventa, dar nu oricum, ci mult mai intarita, mult mai performanta, mult mai solvabila si, implicit, mai bancabila", a mai spus Borza.

Onorariul Euro Insol, intre un milion si trei milioane de euro

Onorariul cerut de Euro Insol a primit votul a 97% dintre creditorii prezenti la adunarea creditorilor.

Euro Insol a fost reconfirmat ca administrator judiciat al Hidroelectrica cu votul a 99% dintre creditorii prezenti, iar raportul elaborat de Euro Insol privind cauzele insolventei a primit votul a 92% dintre creditori.

Astfel, firma va primi un onorariu de performanta de cel putin un milion de euro si cel mult trei milioane de euro, in functie de data la care compania va iesi din insolventa. 

Euro Insol va primi de asemenea si un onoraiu fix lunar de 50.000 euro.

Remus Borza i-a multumit lui Traian Basescu pentru ca nu a obstructionat procedura de insolventa a Hidroelectrica

Reprezentantul companiei Euro Insol i-a multumit presedintelui Romaniei pentru ca nu a obstructionat procedura de insolventa a producatorului de energie.

Administratorul Hidroelectrica, multumit ca Traian Basescu nu a obstructionat procedura de insolventa


"Putea si inca poate sa obstructioneze aceasta procedura, care in primele zile a creat un disconfort investitorilor si in mediul bancar. Ii multumim presedintelui pentru non-combat", a declarat Borza.

Acesta a multumit public si sefului Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, Remus Vulpescu, pentru ca a fost strategul acestei proceduri de insolventa, ministrului Economiei, Daniel Chitoiu, care, practic, a fost implementatorul procedurii, si premierului Victor Ponta, care "si-a asumat aceasta decizie si a dat dovada de mult curaj".

Hidroelectrica are datorii de 3,6 miliarde lei

La 20 iunie 2012, Hidroelectrica avea inregistrate in contabilitate datorii de 3,6 miliarde lei (821 milioane euro). Remus Borza a precizat ca bancile sunt principalii creditori.

Hidroelectrica are datorii de peste 3,5 miliarde lei

Valoarea creantelor solicitate de creditori, prin 381 de cereri de creante inregistrate la Tribunalul Bucuresti, se ridica la 5,4 miliarde lei (1,23 miliarde euro), din care 3,5 miliarde lei sunt creantele ce trebuie platite. Creantele admise sub conditie insumeaza 804,1 milioane lei. Creantele respinse de administratorul judiciar totalizeaza 1,1 miliarde lei. 

La masa credala (gruparea organizata a creditorilor), care va vota planul de reorganizare al Hidroelectrica, bancile au o pondere de 69%. Printre bancile ce figureaza in tabelul preliminar al creditorilor se regasesc City Europe Bank, cu o pondere de 7,8% in total masa credala, BCR - 7,8%, ING Bank Dublin - 7,8%, BRD- 12,14%, RBS Bank - 3,6%, Banca Transilvania - 3%.

Contractele bilaterale cu asa-zisii "baieti destepti", dar si managementul deficitar, contractul colectiv de munca si investitiile neperformante au fost printre cei noua factori principali care au condus la intrarea in insolventa a companiei Hidroelectrica, potrivit raportului administratorului judiciar Euro Insol.

Borza: Hidroelectrica a pierdut 1,1 mld. euro in 6 ani, din cauza "baietilor destepti"

Compania si-a solicitat insolventa in data de 15 iunie 2012, ulterior denuntand mai multe contracte cu traderi de energie, contracte considerate a produce pierderi pentru statul roman, dar si paguboase pentru companie.

Hidroelectrica, oficial in insolventa: Cat dureaza limpezirea situatiei

Hidroelectrica a intrat in insolventa in 20 iunie, data de la care se afla in administrarea judiciara a firmei Euro Insol.

 

Previous
Previous

Guvernul îşi menţine angajamentul de a lista Hidroelectrica pe bursă după ieşirea din insolvenţă

Next
Next

Hidroelectrica declara razboi ANRE pentru pretul reglementat al energiei