Hidroelectrica suspendă forţa majoră de la 1 decembrie

Sursa

Compania de stat Hidroelectrica va suspenda clauza de forţă majoră invocată în contractele de vânzare a energiei electrice de la 1 decembrie 2012, urmând să livreze cantitatea totală cumpărătorilor şi să încheie anul cu pierderi cuprinse între 70 şi 80 milioane euro, a declarat, administratorul judiciar al societăţii, reprezentantul EuroInsol, Remus Borza, citat de Agerpres.

“De la 1 decembrie vom suspenda clauza de forţă majoră, iar cumpărătorii vor primi cantitatea întreagă de energie electrică contractată. Producţia se va situa la 60% din capacitatea totală a companiei, adică 800 de GW în perioada decembrie 2012 - ianuarie, februarie 2013, faţă de 1.500 GW. Producţia estimată pentru anul 2012 este sub 12 TW, ceea ce reprezintă un minim istoric. Pentru anul 2013 am estimat o producţie de 13 TW”, a afirmat Remus Borza.

Hidroelectrica a activat clauza de forţă majoră în contractele de vânzare a energiei electrice începând cu 7 august 2012, din cauza secetei. Pierderile Hidroelectrica pentru anul 2012, estimate iniţial la 200 milioane euro, vor fi de 70 - 80 milioane euro, potrivit administratorului judiciar al societăţii. “Teoretic, pierderile au fost estimate la 200 milioane euro pentru anul 2012, din cauza scăderii veniturilor. Însă, în urma măsurilor aplicate, a obţinerii veniturilor suplimentare din suspendarea contractelor cu băieţii deştepţi, pierderile la final de an vor fi de 70 - 80 milioane euro”, a adăugat Remus Borza.

 

Compania Hidroelectrica a încasat venituri suplimentare de 33 de milioane de euro din vânzarea pe bursa administrată de OPCOM a energiei produse, după ce administratorul judiciar al companiei, firma Euro Insol, a denunţat contractele bilaterale cu traderii de energie. Potrivit sursei citate, în perioada iulie - 20 noiembrie 2012, Hidroelectrica a tranzacţionat pe piaţa concurenţială PCCB-OPCOM 36 de pachete de energie, totalizând 1.501.745 MWh, cu un preţ mediu de 229 lei/MWh, valoarea contractelor încheiate fiind de 343.895.780 lei. Veniturile realizate din aceste tranzacţii sunt cu 148,6 milioane lei (33 milioane euro) mai mari decât cele pe care societatea le-ar fi obţinut, anterior intrării in insolvenţă, din vânzarea aceleiaşi cantităţi de energie traderilor cu un preţ mediu de 130 lei/MWh.

Previous
Previous

Topul ansamblurilor rezidenţiale cu cele mai bune randamente din chirii

Next
Next

Hidroelectrica a obtinut 33 milioane euro in plus din vanzarea energiei pe bursa