Hidroelectrica rămâne în insolvenţă, Borza speră să o finalizeze anul acesta
Curtea de Apel Bucureşti a decis că Hidroelectrica rămâne în insolvenţă, ceea ce echivalează cu o „victorie” a statului împotriva „băieţilor deştepţi”. Desigur, aceasta în accepţiunea că băieţi deştepţi sunt beneficiarii contractelor de furnizarea a energiei electrice la preţuri preferenţiale. Dacă ar fi să ne luăm după administartorul judiciar Euro Insol, însă, cel mai „băieţi deştepţi” este chiar statul român, reprezentat de miniştrii care au semnat respectivele contracte.
Judecătorii Curţii de Apel au admis „recursul care casează în parte hotărârea atacată în ceea ce priveşte cererile de intervenţie voluntară” şi au menţinut dispoziţiile privind insolvenţa, decizii stabilite iniţial de Tribunalul Bucureşti. Au fost astfel respinse cererile formulate de companiile Alpiq RomIndustries, Alpiq RomEnergie şi sindicatul Hidrosind de anulare a procedurii de insolvenţă.
Decizia Curţii este irevocabilă, ceea ce înseamnă că rămân în vigoare şi deciziile de denunţare a contractelor cu unele dintre beneficiarii energiei ieftine. Totuşi, insolvenţa Hidroelectrica nu a fost provocată doar de respectivele contracte, problemele fiind ceva mai complicate. Pierderile de un miliard de euro din ultimii cinci ani, la care se adaugă cele estimate la 100 milioane euro pentru anul acesta vin şi din cheltuielile mari pe care compania le are, la care se adaugă şi problemele cauzate de seceta din ultimii doi ani.
„În timp ce Hidroelectrica a înregistrat o pierdere de 109 milioane lei în 2011, firmele Alpiq au realizat în 2011 un profit de peste 43 milioane lei cu numai 12 angajaţi. Diferenţa dintre preţul de cost al MWh produs de Hidroelectrica si preţul pieţei era transferată ca profit în conturile traderilor în timp ce Hidroelectrica acumula datorii de peste 1 miliard euro. Doar din derularea celor două contracte cu Alpiq, Hidroelectrica a înregistrat o pierdere de peste 850 milioane lei”, se arată în comunicatul Euro Insol.
Administratorul judiciar mai arată că, în tabelul preliminar al creditorilor sunt înregistrate 381 de persoane juridice, cu o valoare totală a creanţelor solicitate de 5,49 miliarde lei, dintre care 3,5 miliarde lei sunt admise, 800 milioane lei sunt admise sub condiţie, iar 1,1 miliarde lei au fost respinse.
Reprezentantul Euro Insol Remus Borza îşi menţine însă declaraţia conform căreia Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă până la sfârşitul acestui an, condiţia fiind ca cele nouă cauze care au dus la insolvenţă să fie eliminate sau remediate. Este însă greu de crezut că problemele vor putea fi rezolvate atât de repede, fiind vorba de măsuri care nu se pot realiza în scurt timp, de câteva luni. Cu atât mai mult cu cât seceta bântuie în continuare producţia de energie, iar pierderile companiei au putea continua şi anul viitor.